București, 05 aprilie 2021 – În primele trei luni ale lui 2021 autoritățile române au capturat mai mult de 14 milioane de țigarete de contrabandă, conform datelor centralizate pe www.stopcontrabanda.ro. Valoarea totală pe piața neagră a țigaretelor confiscate în primele trei luni ale anului de către autoritățile române se ridică la peste 10 milioane de lei.
Capturile de țigarete de contrabandă s-au diminuat cu 36% în primele 3 luni ale lui 2021 față de 2020, în contextul scăderii pieței negre a țigaretelor la un minim istoric pe fondul restricțiilor de circulație impuse de pandemia de COVID-19. În 2020, British American Tobacco a plătit statului cu circa 500 de milioane de lei mai mult decât în 2019, ca urmare a reducerii contrabandei de la 13,9% la circa 9,4%.
„Anul trecut a fost primul din ultimii zece în care piața neagră a coborât sub nivelul de 10%, iar rezultatele din primele 3 luni ale lui 2021 arată menținerea acestei tendințe. Totuși, pe măsură ce ne vom întoarce la normalitate, contrabandiștii își vor relua vechile rute. Așa că este nevoie de un plan comun de acțiuni concrete ale tuturor autorităților implicate în combaterea traficului ilicit cu țigări, mai ales că anul trecut contrabanda a fost inclusă ca risc de securitate în Strategia Națională de Apărare a Țării. Noi vom susține în continuare eforturile autorităților de a securiza granițele pentru a proteja consumatorii adulți de produsele neconforme.”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco.
Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă British American Tobacco care are scopul de a veni în sprijinul autorităților prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Direcția Generală a Vămilor.
Campania „Stop contrabanda” a fost lansată în primăvara anului 2017 de către British American Tobacco pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.
DESPRE CONTRABANDA CU ŢIGĂRI ÎN ROMÂNIA
- România are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu țigarete din Europa de Est.
- România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic.
- Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ 3 miliarde de lei
- Fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste