Peste 42 de milioane de țigarete și peste 9 tone de tutun, capturate de polițiști în primele 5 lunia ale anului 2026

2026-06-21T20:35:28+03:0021 June 2026|Comunicate de presă, Știri|

Peste 42 de milioane de țigarete și peste 9 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele 5 luni ale anului 2026, fiind aplicate 633 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste cinci milioane de lei.

Activitățile desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun sunt abordate prioritar, fiind luate măsuri permanent, adaptate specificului fiecărei unități, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu.

În perioada ianuarie – mai 2026, la nivel național, au fost desfășurate 215 acțiuni, în sistem integrat, pe linia combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun și au fost înregistrate 337 de dosare penale vizând acest domeniu, în cadrul acestora sunt cercetate 388 de persoane.

În urma activităților desfășurate, au fost destructurate 4 grupuri infracționale care acționau în domeniul contrabandei cu tutun și sesizate 466 de infracțiuni prevăzute de Codul Vamal, Codul Fiscal și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, au fost descoperite și indisponibilizate, de către polițiști, 42.535.374 de țigarete și 9.522 de kilograme de tutun.

Mai multe detalii aici: https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/peste-42-de-milioane-de-tigarete-si-peste-9-tone-de-tutun-capturate-de-politisti-in-primele-5-luni-ale-anului-2026

Go to Top