Șase tone tutun de narghilea confiscate de către inspectorii vamali

2023-04-20T14:55:19+03:0020 April 2023|Comunicate de presă|

În luna aprilie, în scopul combaterii fraudei și pentru a preveni activitățile comerciale ilegale, Autoritatea Vamală Română a inițiat o activitate de analiză de risc în cooperare cu OficiulEuropean de Luptă Antifraudă (OLAF) pentru un transport de tutun de narghilea, aflat în tranzit pe teritoriul României. Tranzitul a fost deschis la Biroul Vamal de Frontieră Otopeni și era destinat unei firme din Ucraina.

În consecință, în data de 19 aprilie 2022, inspectorii vamali s-au deplasat la Biroul Vamal de Frontieră Siret unde au identificat mijlocul de transport, respectiv un ansamblu rutier, format din microbuz și remorcă, înmatriculat în Ucraina. Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie românoucraineană, se prezentase pe sensul de ieșire din România, transportând conform documentelor vamale 600 de baxuri cu tutun pentru narghilea, mai exact 6.000 de kg.

Astfel, inspectorii vamali împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au efectuat controlul documentelor și mărfurilor aflate în mijlocul de transport în cauză, care se afla parcat în zona de supraveghere vamală, fiind identificate 600 baxuri cu tutun de narghilea marca DAIM, origine Turcia, în cantitate totală de 6.000 kg. Valoare mărfurilor menționată în factura însoțitoare era de 117.000 USD.
Menționăm că în acest caz acciza aferentă celor șase tone de tutun de narghilea este în cuantum de 3.000.000 lei.

Mai multe detalii aici: https://www.customs.ro/assets/pdf/comunicate/AVR/CP_217.20_.04_.2023_6_tone_tutun_narghilea_.pdf

Go to Top