Camion încărcat cu sute de mii de pachete cu ţigări și articole de parfumerie, în valoare de peste 11 milioane de lei, descoperit la P.T.F. Giurgiu

2024-02-22T21:42:32+03:0022 February 2024|Știri|

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un ansamblu rutier condus de un cetăţean turc, cantitatea de 197.685 pachete de țigări și aproximativ 15.500 produse de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute. Şoferul turc este cercetat în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

La data de 20.02.2024, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, un cetățean turc, în vârstă de 54 de ani. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, materiale plastice din Turcia în Germania.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit. Astfel, în compartimentul pentru marfă, a fost descoperită o cantitate considerabilă de țigarete, precum și articole de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute.

În urma inventarierii bunurilor descoperite a rezultat cantitatea de 197.685 pachete de țigări de diferite mărci, având aplicat timbru fiscal specific Turciei, în valoare de peste 5.300.000 lei și aproximativ 15.500 produse de parfumerie de diferite mărci, în valoare de peste 6.300.000 lei.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-camion-incarcat-cu-sute-de-mii-de-pachete-cu-tigari-si-articole-de-parfumerie-in-valoare-de-peste-11-milioane-de-lei-descoperit-la-ptf-giurgiu-36305.html

Go to Top