Peste 4,4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite de polițiști și procurori, în urma unul flagrant delict

Peste 4,4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite de polițiști și procurori, în urma unul flagrant delict

2026-10-21T15:26:31+03:0021 October 2026|Știri|

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru  săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în cursul lunii iulie 2025, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara, s-ar fi cristalizat o grupare infracțională implicată în contrabanda cu țigarete, în scopul obținerii de câștiguri mari din vânzarea acestora pe piața neagră, din mai multe județe din România. Gruparea, de tip piramidal, ar fi fost constituită dintr-un palier de aprovizionare, care ar fi preluat de la furnizor cantitățile de țigarete, le-ar fi transportat și ulterior predat către membrii palierului de distribuție. Aceștia ar fi distribuit ţigaretele fie en-detail, fie en-gros către un număr restrâns de clienți, care la rândul lor le-ar fi distribuit en-detail.

În continuarea cercetărilor, în cursul zilei de ieri, persoanele în cauză au fost prinse în flagrant delict, în zona industrială a orașului Cugir, după ce ar fi încărcat cu țigarete de contrabandă trei autoutilitare.

Astfel, au fost indisponibilizate aproximativ 4.420.000 de țigarete netimbrate ce ar fi urmat să fie comercializate către clienții grupării.

Mai multe detalii aici: https://politiaromana.ro/ro/stiri/peste-4-4-milioane-de-tigarete-netimbrate-descoperite-de-politisti-si-procurori-in-urma-unui-flagrant-delict

 

Go to Top