Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023

2023-12-26T15:28:12+03:0024 December 2023|Comunicate de presă, Știri|

Poliţia de Frontieră se află în prima linie în ceea ce înseamnă eforturile depuse pentru contracararea contrabandei cu ţigări, obiectiv ce constituie o prioritate permanentă pentru instituţia noastră. Amploarea fenomenului este dată, în principal, de faptul că traficanţii mizează pe „profitul” impresionant pe care îl pot obţine din comercializarea „la negru”, atât pe pieţele de desfacere din ţara noastră, cât şi din Occident.

În primele 11 luni din anul 2023, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au reţinut în vederea confiscării 4.393.608 pachete cu ţigări, în valoare de 74.572.973 lei.

În comparație cu perioada similară a anului 2022, se constată o creştere cu 25% a numărului pachetelor de ţigări reţinute.

De asemenea, în perioada de referinţă au mai fost descoperite aproximativ 16.765 kg tutun, 9.757 kg tutun narghilea şi 3.103 kg tutun pentru pipa şi au fost identificate şi destructurate 3 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 47 de persoane.

În perioada supusă analizei, polițiștii de frontieră au constatat 389 de infracțiuni pentru contrabandă și fraudă vamală, întocmind actele premergătoare pentru tragerea la răspundere a celor implicați în fapte ilegale.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-aproximativ-44-milioane-pachete-cu-tigari-descoperite-la-frontierele-romaniei-in-primele-11-luni-din-anul-2023-35828.html

Go to Top