Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării a trei mijloace de transport, cantitatea totală de aproximativ 56.800 de țigarete, ascunse și nedeclarate.
În data de 26.09.2025, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Belgia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, politistii au descoperit. 15.200 de țigarete (760 de pachete), pentru care șoferul în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență.
În data de 27.09.2025, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un ansamblu rutier format dintr-un microbuz înmatriculat în Bulgaria și o semiremorcă înmatriculată în Germania. În urma controlului efectuat, politistii au descoperit, în podeaua semiremorcii, 21.000 de țigarete (1.050 de pachete), inscripționate cu numele unor mărci diferite, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, în aceste două cazuri, estimată la o valoare de aproximativ 54.300 de lei, a fost reținută și introdusă în camera de corpuri delicte a instituției.
În aceeași zi, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia verificării mijlocului de transport, politistii de frontiera au descoperit, ascunse în bagajele personale și în roata de rezervă, 20.600 de țigarete (1.030 de pachete), cu timbru de acciză bulgăresc, peste limita prevăzută de lege, pentru care șoferul nu poseda documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 30.900 de lei, a fost reținută și introdusă în camera de corpuri delicte a instituției.
Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-aproximativ-57000-de-tigarete-in-valoare-de-peste-85000-de-lei-descoperite-de-politistii-de-frontiera-41492.html