Fabrică de țigări clandestină descoperită de polițiștii de frontieră

2025-08-21T13:48:16+03:0021 August 2025|Știri|

La data de 21.08.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, ITPF Iași și ITPF Timișoara, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, efectuează 6 percheziții domiciliare pe raza județelor Sibiu, Hunedoara și Brașov, precum și un număr de 12 percheziții asupra unor vehicule, în vederea destructurării unei grupări infracționale organizate transnaționale, specializată în săvârșirea infracțiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.

Activitățile vizează spații industriale și mijloace de transport utilizate de către  gruparea infracțională, formată din cetățeni români, moldoveni și ucraineni, care, începând cu luna mai 2025, a operaționalizat și gestionat o fabrică clandestină de țigarete pe teritoriul României, unde erau produse însemnate cantități de țigarete ce purtau marca și însemnele grafice specifice unor mărci protejate, bunurile fiind ulterior plasate pe piețele negre din spațiul comunitar.

Grupul infracțional avea ca scop comiterea de infracțiuni economico-financiare cu caracter transfrontalier, implicând produse accizabile, în vederea obținerii unor importante beneficii materiale, cu consecința producerii unui prejudiciu semnificativ bugetului general consolidat al statului.

La acțiune participă și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei care beneficiază de sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă. De asemenea, activitatea beneficiază de suportul de specialitate al Autorității Vamale Române.

În cauză se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de   constituirea unui grup infracțional organizat, concurență neloială, producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă și deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-fabrica-de-tigari-clandestina-descoperita-de-politistii-de-frontiera-41175.html

 

Go to Top