16 percheziții domiciliare efectuate în cadrul unor dosare penale de contrabandă

2024-04-29T10:54:37+03:0029 April 2024|Știri|

Peste 30.000 de pachete de țigarete, în valoare de peste 80.000 de euro, indisponibilizate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice în ultimele două săptămâni

Combaterea contrabandei cu tutun reprezintă o preocupare constantă a poliţiştilor din cadrul I.P.J. Maramureș care, prin acţiunile şi activitățile desfășurate, dar şi prin acţiunile operative din cadrul dosarelor penale, continuă să contribuie la diminuarea faptelor.

În ultime două săptămâni, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Baia Mare și Sighetu Marmației, au pus în executare 16 percheziții domiciliare, un mandat de percheziție a unui autoturism interceptat în trafic și două mandate de aducere, în cadrul unor cercetări efectuate în mai multe dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Perchezițiile s-au desfășurat, în municipiile Baia Mare, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Bocicoiu Mare, Oncești, Călinești, Rozavlea și Ieud, vizate fiind mai multe persoane, care ar fi deținut și comercializat produse accizabile, respectiv țigarete nemarcate fiscal cu timbru, susceptibile că provin din contrabandă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor 30.575 de pachete de țigarete, de diferite mărci, susceptibile că provin din contrabandă.

De asemenea, la locațiile unde au avut loc perchezițiile, polițiștii au mai descoperit și indisponibilizat 349 de articole pirotehnice, 572 litri de băuturi alcoolice și alte mijloace materiale de probă, înscrisuri și medii de stocare.

De asemenea, în urma cercetărilor specifice efectuate a fost indisponibilizat un autoturism folosit la activitatea infracțională, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, iar o persoană a fost reținută, pentru 24 de ore.

Mai multe detalii aici: https://www.mai.gov.ro/16-perchezitii-domiciliare-efectuate-in-cadrul-unor-dosare-penale-de-contrabanda/

Go to Top