Ţigări de contrabandă transportate în portbagajul unui autovehicul, găsite în Caraș-Severin

2020-05-21T09:45:05+03:0021 May 2020|Știri|

Începutul de săptămână aduce în atenția opiniei publice un nou caz de contrabandă de țigări la Reșița! Portbagajul mașinii a devenit, în ultima vreme, ascunzătoarea „perfectă” pentru transportul țigărilor fără timbru.

Un echipaj mixt format din polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Reșița și jandarmi de la I.J.J. Caraș-Severin au depistat în trafic, marți, 19 mai, în jurul orei 18.40, pe strada Țerovei din Reșița, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Bănia, în portbagajul mașinii fiind găsită cantitatea de 1.250 pachete de țigări, fără timbru fiscal, de proveniență străină, susceptibile a fi provenite din contrabandă.

În cazul în care cele 25.000 de țigarete fără timbru ar fi ajuns pe piața neagră, bărbatul și-ar fi rotunjit veniturile cu aproximativ 15.000 de lei. Din nefericire pentru acesta, întreaga cantitate descoperită a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării.

Mai multe detalii aici: https://expressdebanat.ro/tigarile-de-contrabanda-transportate-in-portbagajul-autovehiculelor-o-practica-uzuala-in-caras-severin/

Go to Top