Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

2023-12-26T15:22:53+03:0026 December 2023|Știri|

Autoritățile de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional București Henri Coandă au descoperit în bagajele a trei persoane de sex feminin, cetățeni bulgari, peste 4.000 de pachete cu țigări, pe care acestea încercau să le introducă ilegal în România.

În data de 26.12.2023, în jurul orei 01.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional  Henri Coandă s-au prezentat pentru a intra în țară, cu o cursă din direcția Istanbul, trei persoane de sex feminin, cetățeni din Bulgaria, cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani.

După ce au efectuat formalitățile de frontieră și au ridicat bagajele de cală, persoanele în cauză s-au deplasat spre ieșire pe culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat autorităților vamale.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor de cală ale acestora, în urma căruia au fost descoperite, cu ajutorul câinelui de serviciu EBASA, nedeclarate, în mai multe geamantane de dimensiuni mari, o cantitate semnificativă de țigări.

În urma inventarierii au rezultat 4.050 de pachete cu țigări (81.000 țigarete), diverse mărci.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-tigari-de-contrabanda-descoperite-pe-aeroportul-international-henri-coanda-cu-ajutorul-cainelui-ebasa-35835.html

Go to Top