Țigarete ascunse în spaţii amenajate în două autovehicule la PTF Giurgiu

2024-10-25T13:34:21+03:0025 October 2024|Știri|

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra a două mijloace de transport, peste 17.000 de țigarete, ascunse şi nedeclarate.

În data de 24.10.2024, la diferite intervale orare, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru a intra în țară la volanul a două mijloace de transport, un cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani și un cetățean român, în vârstă de 45 de ani.

În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, disimulate printre bagajele personale din cabina autocamionului și într-un locaș din podeaua autoturismului, cantitatea totală de 17.320 de țigarete de diferite mărci, având aplicate timbru fiscal bulgăresc, pentru care șoferii în cauză nu dețineau documente de proveniență.

Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 26.000 lei, a fost indisponibilizată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-tigarete-ascunse-in-spatii-amenajate-in-doua-autovehicule-la-ptf-giurgiu-38523.html

Go to Top