Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 29 și 52 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în luna februarie 2025, cele două persoane ar fi procurat, deținut și comercializat, în schimbul unor sume cuprinse între 100 și 12.500 de lei, peste 500 de comprimate ecstasy (drog de mare risc) care au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
Totodată, în după-amiaza de 23 februarie 2025, în municipiul Arad, cele două persoane au fost depistate în flagrant delict, în timp ce ar fi vândut 5.500 de comprimate ecstasy cu 27.500 de euro.
Ulterior, au fost pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județele Arad și Timiș, fiind descoperite și ridicate cantități de droguri de risc (canabis), un cântar electronic, două autoturisme, 80 de baxuri de țigări de contrabandă (de diferite tipuri) cu valoarea de piață estimată la 120.000 de euro, precum și alte mijloace de probă.
Mai multe detalii aici: https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/politia-romana-actiuni-contra-criminalitatii-organizate