Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în mai la 7,1% din totalul consumului, cel mai mic nivel din 2008

2022-07-18T16:02:29+03:0018 July 2022|Știri|

Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în mai 2022 la 7,1% din totalul consumului, cel mai mic procent înregistrat din 2008, când Novel Research a demarat cercetarea comerţului ilegal cu produse din tutun.

„În luna mai, piaţa neagră a scăzut la nivel naţional cu 0,8 p.p. Cu toate acestea, constatăm o intensificare a comerţului ilicit în partea de nord-est a ţării, cu 7,5 p.p. avans faţă de martie, până la 26,7%, regiunea fiind în continuare cea mai afectată de contrabandă. Pe de altă parte, în regiunea sud piaţa neagră a scăzut cu 7,4 p.p. până la 2,1%, iar în sud-est cu 5 p.p. până la 3,3%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, „cheap whites” continuă să deţină cea mai mare pondere, cu toate că se află în scădere cu 15,7 p.p., până la 44,8%”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

”Recentele modificări legislative aduse Codului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit de produse din tutun reprezintă un pas înainte necesar şi binevenit în sprijinul eforturilor depuse de autorităţi în acest sens. Aceste modificări legislative trebuie susţinute de acţiuni intensificate de aplicare a lor din partea autorităţilor, precum şi de campanii de informare asupra efectelor severe ale contrabandei asupra dezvoltării economice a comunităţilor şi a siguranţei consumatorilor, iar BAT derulează constant astfel de proiecte prin intermediul platformei StopContrabanda.ro şi al parteneriatelor solide cu autorităţile în domeniu. Nivelul minim istoric înregistrat în mai 2022 de 7,1% al pieţei negre din totalul pieţei ţigaretelor este un rezultat al acestor eforturi comune, reflectat şi de contribuţiile semnificative ale industriei tutunului la bugetul de stat: în 2021, BAT a fost cel mai mare contribuabil la bugetul de stat cu circa 11 miliarde de lei plătiţi sub formă de taxe şi accize, o creştere de 10% faţă de anul precedent. Un nivel scăzut al pieţei ilicite, un cadru fiscal predictibil şi echilibrat şi un mediu economic sustenabil reprezintă condiţii esenţiale pentru continuarea investiţiilor noastre în economia românească”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic şi relaţii publice al Ariei Europa Centrală şi de Sud în cadrul BAT.

Mai multe detalii aici: https://adevarul.ro/news/eveniment/piata-neagra-tigaretelor-scazut-mai-71-totalul-consumului-mai-mic-nivel-2008-1_62d3b00a5163ec4271b2bfea/index.html

Go to Top