Peste 64.000 de țigarete și 28.000 euro nedeclarați, descoperiți în acțiuni comune ale Autorității Vamale Române și Poliției de Frontieră

2026-07-16T13:21:53+03:0016 July 2026|Știri|

În data de 13 iulie 2026, la BVF Otopeni Călători, în cadrul unei acțiuni comune a inspectorilor vamali și a lucrătorilor Poliției de Frontieră, doi pasageri care călătoreau pe ruta Istanbul–Otopeni, încadrați pe culoarul verde „Nimic de declarat”, au fost selectați pentru control. În urma verificării bagajelor, au fost descoperite 15.100 de țigarete de origine Turcia. În aceeași zi, în bagajele unui pasager sosit de pe aeroportul Sabiha Gökçen au fost găsite 7.760 de țigarete nedeclarate.

În data de 14 iulie 2026, inspectorii vamali din cadrul BVF Otopeni, împreună cu lucrătorii Poliției de Frontieră, au selectat pentru control două persoane care călătoreau pe ruta Hurghada–Otopeni, fiind descoperite 12.200 de țigarete de diferite mărci, sustrase de la vămuire.

În data de 15 iulie 2026, în urma unei acțiuni comune a inspectorilor vamali și a lucrătorilor Poliției de Frontieră, au fost selectate pentru control cinci persoane care călătoreau pe ruta Istanbul–Otopeni, fiind descoperite 29.600 de țigarete sustrase de la vămuire.

În toate cele patru cazuri, bunurile au fost reținute în vederea confiscării, iar pasagerii au fost sancționați contravențional.

În data de 15 iulie 2026, la Biroul Vamal de Frontieră Albița, pe sensul de intrare, s-a prezentat un autocamion care se deplasa pe ruta Republica Moldova – Siria. În urma controlului vamal fizic efectuat asupra cabinei și bagajelor conducătorului auto, realizat de inspectorii vamali în cooperare cu lucrătorii Poliției de Frontieră, pe baza analizei de risc și a controlului coordonat cu autoritățile vamale din Republica Moldova, a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, suma de 28.000 de euro.

Mai multe detaii aici: https://www.customs.ro/noutati/peste-64000-de-tigarete-si-28000-euro-nedeclarati-descoperiti-in-actiuni-comune-ale-autoritatii-vamale-romane-si-politiei-de-frontiera

Go to Top