Peste 59 de milioane de țigarete și peste 3 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele 7 luni ale anului 2025, fiind aplicate 554 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.671.210 de lei.
Activitățile desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun sunt abordate prioritar, fiind luate măsuri permanent, adaptate specificului fiecărei unități teritoriale, în cooperare cu celelalte unități și instituții cu atribuții în domeniu.
În perioada ianuarie-iulie 2025, la nivel național, au fost desfășurate 231 de acțiuni, în sistem integrat, pe linia combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun și au fost înregistrate 264 de dosare penale vizând acest domeniu, în cadrul acestora sunt cercetate 391 de persoane.
În urma activităților desfășurate, au fost destructurate 14 grupuri infracționale care acționau în domeniul contrabandei cu tutun și sesizate 308 infracțiuni prevăzute de Codul Vamal, Codul Fiscal și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Astfel, au fost descoperite și indisponibilizate, de către polițiști, 59.763.845 de țigarete și 3.095 de kilograme de tutun.
Mai multe detalii aici: https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/peste-59-de-milioane-de-tigarete-si-peste-3-tone-de-tutun-capturate-de-politisti-in-primele-7-luni-ale-anului-2025