Peste 37.800 de țigarete nedeclarate, depistate de către polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu

2025-07-23T19:35:11+03:0023 July 2025|Știri|

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării a două mijloace de transport, cantitatea totală de 37.860 de țigarete, ascunse și nedeclarate.

În data de 22.07.2025, o patrulă din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiua oprit pentru control un ansamblu rutier, înmatriculat în Turcia, care circula pe ruta Turcia-România, transportând pahare de plastic.

În urma controlului amănunțit, polițiștii de frontieră au constatat că sigiliul vamal aplicat era rupt și relipit, iar în compartimentul de marfă au fost descoperite 20.000 de țigarete (1.000 de pachete de țigări), cu timbru fiscal turcesc. Persoana nu a putut prezenta documente de proveniență pentru bunurile respective. Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de 30.000 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

In aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Bulgaria, care circula pe ruta Bulgaria – Germania.

În urma controlului amănunțit, în pereții laterali și în capitonajul interior al mijlocului de transport, au fost descoperite 17.860 de țigarete (893 de pachete de țigări), cu timbru de acciză specific bulgăresc, fără documente de proveniență.

Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 20.540 de lei, împreună cu mijlocul de transport, în valoare de 35.000 de lei, a fost reținută și introdusă în camera de corpuri delicte a instituției.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-peste-37800-de-tigarete-nedeclarate-depistate-de-catre-politistii-de-frontiera-din-cadrul-inspectoratului-teritorial-al-politiei-de-frontiera-giurgiu-40750.html

Go to Top