Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Timişoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au făcut, marți, 26 de percheziții în șase județe, într-un dosar ce vizează o rețea de contrabandă cu țigări și trafic internațional de droguri. Gruparea, din care făceau parte și cetățeni sârbi, a introdus în România milioane de țigarete de contrabandă, transporturi monitorizate în cadrul activităților investigative desfășurate de polițiștii de frontieră și procurorii DIICOT, și a coordonat, totodată, transportul către Finlanda a aproape 150.000 de comprimate cu alprazolam.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, începând cu luna aprilie 2024, patru suspecți, împreună cu mai mulți făptuitori, dintre care unii de origine sârbă, au constituit un grup infracțional organizat structurat, ierarhizat și coordonat, în scopul obținerii unor mari sume de bani din comercializarea de țigarete de contrabandă provenite din Serbia, sustrase de la controlul vamal. Pe parcursul activității infracționale, la gruparea de criminalitate organizată au aderat și alți suspecți, toți membrii având atribuții bine determinate și complementare.
Astfel, în funcție de palierul de acțiunii, suspecții identificau furnizori din Serbia pentru livrarea țigaretelor, puneau la dispoziție spații necesare pentru transbordarea țigaretelor din autocamioane și depozitarea temporară a acestora în condiții de maximă securitate și conspirativitate, asigurau personalul necesar pentru efectuarea operațiunilor de descărcare a țigaretelor și reîncărcarea autoremorcilor cu mărfurile legal transportate, precum și persoane care să asigure transportul, distribuția și comercializarea țigaretelor către diverși clienți ori intermediari.
Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate mai multe transporturi de țigarete de contrabandă, însumând peste 3.000.000 de țigarete.
Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-peste-3-milioane-de-tigarete-confiscate-intrun-dosar-diicot-cu-ramificatii-internationale-43496.html