Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate în baza analizei de risc, pe căile de comunicație din zona de competență, în interiorul unui autoturism care circula pe DN5, peste 11.200 de țigarete.
În data de 12.01.2025, în jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 26 de ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit mai multe pachete de țigări ascunse în interiorul acestuia, care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 11.280 de țigarete (564 pachete) inscripționate cu numele a diferite mărci pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență.
Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 16.920 lei, a fost ridicată și introdusă în camera de corpuri delicte a Poliției de Frontieră.
Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-peste-11200-de-tigarete-descoperite-ascunse-intrun-autoturism-in-apropierea-frontierei-cu-bulgaria-39057.html