Peste 1.000 de percheziții desfășurate de polițiștii de investigare a criminalității economice, de la începutul anului

2021-05-06T14:33:51+03:006 May 2021|Știri|

Poliția Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a efectuat controale, verificări și investigații ample pentru combaterea ilegalităților economico-financiare. Peste 3.700 de dosare penale au fost întocmite numai de la începutul anului 2021, cele mai multe de evaziune fiscală, înșelăciune și contrabandă.

Astfel, structurile de investigare a criminalității economice din țară au desfășurat 86 de acțiuni de amploare pentru destructurarea grupărilor infracționale și probarea activității infracționale, în dosare penale complexe. În cadrul acestor dosare, au fost efectuate 1.095 de percheziții domiciliare și au fost puse în aplicare 879 de mandate de aducere.

De asemenea, polițiștii au efectuat cercetări în 3.787 de dosare penale privind infracțiuni economico-financiare, înregistrate în primele 3 luni ale anului.

Mai multe detalii aici: https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/peste-1-000-de-perchezitii-desfasurate-de-politistii-de-investigare-a-criminalitatii-economice-de-la-inceputul-anului

Go to Top