Percheziție la o societate comercială din Plătărești – peste 500 de kilograme de tutun ridicate în vederea cercetărilor

2025-07-18T11:01:56+03:0018 July 2025|Știri|

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, au efectuat verificări la sediul unei societăți comerciale din comuna Plătărești, județul Călărași.

În urma activităților desfășurate, s-a stabilit că în perimetrul respectiv erau procesate cantități mari de tutun, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare. Ulterior, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două utilaje speciale pentru tocat și mărunțit tutun, prevăzute cu lame de tocare, motoare electrice și angrenaje de prindere, precum și trei butoaie metalice, a câte 200 de litri, dotate cu arzătoare și butelii GPL, utilizate pentru fierberea și prelucrarea tutunului.

De asemenea, în incinta societății au fost descoperiți 55 de saci menajeri de culoare neagră, conținând tutun mărunțit. În urma cântăririi, s-a constatat că aceștia însumau 522,946 de kilograme, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Valoarea totală a bunurilor ridicate a fost estimată la aproximativ 308.502 lei.

Mai multe detalii aici: https://politiaromana.ro/ro/stiri/perchezitie-la-o-societate-comerciala-din-plataresti-peste-500-de-kilograme-de-tutun-ridicate-in-vederea-cercetarilor

Go to Top