Declarație de presă

2024-07-25T22:16:53+03:0025 July 2024|Știri|

Sunt chestor de poliție Dobre Aurel, director al Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Tema declarației de astăzi o reprezintă acțiunile derulate de Poliția Română, în primele 6 luni ale anului 2024, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare şi a celorlalte fapte de încălcare a legii care afectează climatul economic din România şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor din domeniul economico – financiar. Astfel, în primele 6 luni ale anului 2024, Poliția Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a efectuat controale, verificări și investigații ample.

Structurile de investigare a criminalității economice au desfășurat 248 de acțiuni de amploare (față de 196 în perioada similară a anului trecut) pentru destructurarea grupărilor infracționale și probarea activității ilegale a acestora, în dosare penale complexe. În cadrul acestor dosare, au fost efectuate 2.448 de percheziții domiciliare (față de 2.033 anul trecut) și au fost puse în aplicare 420 de mandate de aducere.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 24.221 de infracțiuni, fiind cercetate 3.173 de persoane suspecte pentru infracțiuni de natură economico – financiară și luate măsuri preventive față de 346 dintre acestea (arest preventiv – 60, arest la domiciliu – 29, control judiciar – 189 și reținere – 68). Totodată, au fost soluționate cu propunere de trimitere în judecată 795 dosare penale privind 1.402 persoane, alte 170 de dosare penale fiind declinate unităților de parchet competente. Unitățile de parchet au emis 562 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, valoarea prejudiciului asigurat la emiterea rechizitoriului/acordului de recunoaștere fiind de 155.549.950 de lei. Pentru alte ilegalități, polițiștii au aplicat 3.273 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.500.000 de lei.  Valoarea totală a măsurilor asigurătorii aplicate și a prejudiciilor recuperate de polițiști este de 584.131.840 de lei (față de 470.145.365 de lei în perioada similară a anului trecut).

În domeniul combaterii CONTRABANDEI:

Au fost efectuate cercetări în 1.075 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie și în baza a 172 de ordonanțe de delegare din partea unităților de parchet. În cadrul acestor activități, au fost dispuse măsuri preventive față de 94 de persoane și au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 16.000.000 de lei. În acest domeniu, în perioada ianuarie – iunie 2024 au fost înregistrate, la nivelul Poliției Române, 250 de dosare penale, în care sunt cercetate 405 persoane. Ca urmare a activităților efectuate, au fost capturate 10.286.379 de țigarete și 6.435 de kilograme de tutun, fiind aplicate 525 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.949.600 de lei.

Mai multe detalii aici: https://politiaromana.ro/ro/comunicate/declaratie-de-presa1721559243

Go to Top