Contrabandă cu drona la frontiera de nord

2018-09-06T14:45:26+03:006 September 2018|Știri|

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni, 6.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineana. Într-unul din cazuri, ţigările de contrabandă, ambalate în folie de culoare neagră, au fost trecute peste frontieră cu o dronă.

Ieri, 05 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care se auzea dinspre frontiera cu Ucraina.

Lucrătorii noştri au monitorizat şi cercetat zona, identificând traseul aparatului de zbor. Astfel, în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Dabolț, județul Satu Mare, au fost descoperite trei colete ambalate în folie de culoare neagră, care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

În urma inventarierii celor trei colete a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 23.400 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Pentru mai multe detalii, accesați:https://www.politiadefrontiera.ro/ro/sighetu-marmatiei/i-contrabanda-cu-drona-la-frontiera-de-nord-14082.html

Go to Top