Conferința de presă referitoare la combaterea contrabandei cu tutun și a infracționalității la regimul armelor și munițiilor

2025-11-09T20:31:28+03:009 November 2025|Comunicate de presă, Știri|

Poliția de Frontieră Română a prezentat astăzi bilanțul acțiunilor desfășurate în perioada ianuarie – septembrie 2025, în cadrul unei conferințe de presă susținute de chestorul de poliție Bîltag Dumitru. Evenimentul a avut ca temă principală combaterea contrabandei cu produse din tutun și a infracțiunilor privind regimul armelor și munițiilor. Au fost prezentate date privind principalele rezultate operaționale, evoluțiile statistice și măsurile implementate pentru consolidarea securității la frontiera externă a Uniunii Europene.

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, odată cu eliminarea controalelor la frontierele interne respectiv de la granița cu Ungaria și Bulgaria, Poliția de Frontieră Română și-a reconfigurat activitatea operațională, adaptându-se noilor realități generate de aderarea la spațiul Schengen. Au fost dispuse măsuri compensatorii pentru menținerea unui nivel ridicat de siguranță în zona de competență, care se întinde până la 30 de kilometri de linia de frontieră de stat.

În primele nouă luni ale anului 2025, structurile Poliției de Frontieră Române au confiscat aproximativ 120 milioane pachete de țigări, cu o valoare totală de 105,8 milioane de lei și peste 63 tone de tutun. Raportat la perioada similară a anului trecut, se înregistrează o creștere de aproximativ 175 % a acestor capturi. Totodată, au fost identificate și destructurate două grupuri infracționale organizate implicate în contrabandă cu țigări, în cadrul cărora au fost puse în aplicare 32 de mandate de percheziție domiciliară.

De asemenea, din totalul descoperirilor înregistrate în primele 9 luni ale anului 2025, 39% dintre acestea au fost făcute în punctele de frontieră, 37% cu ocazia perchezițiilor domiciliare, 21% pe căile de comunicații, iar 3% la frontiera verde.

Totodată, 95% dintre capturi provin din comiterea de infracțiuni, iar restul de 5% din comiterea de fapte contravenționale.

Lunile iunie-iulie-august 2025, au reprezentat vârful în materia descoperirilor, reprezentând 68% din întreaga cantitate capturată.

Contrabanda cu produse accizabile aduce pierderi semnificative bugetului de stat și alimentează activități economice subterane, afectând direct comerțul legal și siguranța comunităților, motiv pentru care prevenirea și combaterea acestui fenomen rămâne o prioritate pentru instituția noastră. Totodată, cei implicați în astfel de activități se expun unor riscuri majore – de la sancțiuni penale, până la confiscarea bunurilor și a mijloacelor de transport.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-conferinta-de-presa-referitoare-la-combaterea-contrabandei-cu-tutun-si-a-infractionalitatii-la-regimul-armelor-si-munitiilor-42031.html

Go to Top