Aproximativ 150.000 de pachete cu țigări, depistate ascunse în cutii metalice într-un camion, la P.T.F. Giurgiu

2021-06-02T09:41:01+03:002 June 2021|Știri|

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și confiscat 149.990 de pachete cu ţigări, care se aflau ascunse într-un ansamblu rutier, în cutii metalice disimulate în paleți cu rigips. Șoferul autocamionului a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În data de 31.05.2021, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 43 de ani, conducând un ansamblu rutier.Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta paleți cu rigips din Bulgaria, pentru o societate comercială din Ungaria.

Cu ocazia controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport cu un echipaj canin, câinele de serviciu a detectat prezența produselor din tutun în interiorul autovehiculului.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-aproximativ-150000-de-pachete-cu-tigari-depistate-ascunse-in-cutii-metalice-intrun-camion-la-ptf-giurgiu-24030.html

Go to Top