Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 3.250 pachete cu țigări fără timbru fiscal, în valoare 38.000 lei, pe care doi maramureșeni intenționau să le transporte și ulterior să le comercializeze pe piața neagră de desfacere din zonă.
În data de 23.02.2025, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte s-a desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.30, polițiștii au observat doi bărbați care încărcau mai mulți saci voluminoși într-un autoturism parcat pe raza localității Repedea, județul Maramureș. În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului, iar autoturismul, țigările și cei doi maramureșeni de 30, respectiv 64 de ani, au fost conduși la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii celor 9 saci cu țigări, s-a constatat că aceștia conțin 3.250 pachete țigări, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 13.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției.
Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/sighetu-marmatiei/i-doi-maramureseni-prinsi-cu-noua-saci-cu-tigari-in-repedea-39427.html