Asociaţia ACTIV: Ţigaretele şi bunurile contrafăcute se numără printre cele mai traficate produse la frontierele ţării

2024-04-25T09:46:42+03:0025 April 2024|Comunicate de presă, Știri|

Asociaţia ACTIV, ONG din România dedicat prevenirii şi combaterii comerţului ilegal, a organizat, luni, 22 aprilie, în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română şi Poliţia de Frontieră Română, conferinţa “Cooperarea Internaţională şi Interinstituţională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri”.

Conferinţa internaţională, aflată la cea de-a treia ediţie, şi-a propus să reunească toţi actorii implicaţi în prevenirea şi combaterea traficului ilicit de mărfuri având ca scop stimularea dialogului şi consolidarea colaborării între instituţiile de aplicare a legii, decidenţii politici, industriile afectate de criminalitatea transnaţională, societatea civilă.

S-au reunit, la Bucureşti, cu această ocazie, reprezentanţi ai unor importante organizaţii internaţionale cu competenţe în prevenirea şi combaterea comerţului ilicit (OLAF, FRONTEX, SELEC, EUAM, EUBAM, ICMPD), precum şi reprezentanţi ai structurilor Vamale, de Poliţie de Frontieră şi Poliţie, din Ucraina, Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, România. De asemenea, printre invitaţi s-au numărat membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ambasadori, ataşaţi vamali, reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Astfel, prin colaborarea la nivel regional, utilizând exemplele de bune practici furnizate de organismele internaţionale, vor fi analizate transformările importante în dinamica traficului ilicit de mărfuri în contextul regional actual, pe baza cărora se va putea anticipa evoluţia fenomenului în perioada următoare.

“Ca reprezentanţi ai societăţii civile, considerăm că există două metode eficiente de luptă împotriva traficului ilicit de mărfuri: (1) Stimularea cooperării internaţionale şi a schimbului de bune practici şi (2) Informarea şi educarea publicului cu privire la riscurile şi costurile generate de traficul ilicit de mărfuri.

În Romania, conform cercetărilor sociologice, contrabanda şi comercializarea produselor contrafăcute sunt percepute de segmente importante ale populaţiei ca activităţi ilicite lipsite de pericol social. Astfel, la iniţiativa asociaţiei noastre, în data de 21 aprilie, prin lege, marcam < Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri >, prilej cu care încercăm să ajungem la cât mai mulţi consumatori cu mesaje referitoare la riscurile la care se expun în momentul în care achiziţionează produse fără provenienţă legală. Şi în acest an am lansat în mediul online o campanie de conştientizare, menită să schimbe percepţia eronată asupra riscurilor generate de traficul ilicit de mărfuri”, declară Daniel MĂRĂCINEANU, coordonatorul ACTIV.

Ţigaretele şi bunurile contrafăcute se numără printre cele mai traficate produse la frontierele ţării, iar contracararea acestor fenomene infracţionale reprezintă un obiectiv prioritar al Poliţiei de Frontieră Române, atât prin demersuri instituţionale proprii, cât şi prin colaboare cu alte structuri ale statului sau cu reprezentanţi ai societăţii civile.

“Având în vedere prejudiciul adus la bugetul de stat, dar şi pericolul pentru consumatori, Poliţia de Frontieră Română întrepinde permanent măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul cu mărfuri ilicite, precum şi a reţinerii, în vederea confiscării, a mărfurilor traficate. Rezultatele obţinute pentru combaterea acestor fenomene sunt foarte bune. În anul 2023 avem 5,5 milioane pachete de ţigări confiscate, cu o valoare de piaţă de aproximativ 100 milioane de lei. În timp ce, în primele trei luni ale acestui an, au fost confiscate aproximativ 600.000 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 13 milioane de lei. Pe linia dreptului de proprietate intelectuală, traficul ilicit cu produse contrafăcute a cunoscut în anul 2023 o altă dimensiune, la nivelul Poliţiei de Frontieră fiind constatate independent, sau în colaborare cu lucrătorii vamali, 1.222 fapte de natură infracţională, de 3,1 ori mai mult comparativ cu anul 2022, când au fost depistate 397 fapte infracţionale. Valoarea bunurilor ridicate, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, este de aproximativ 300 milioane de lei, majoritatea dintre acestea fiind reprezentată de articole vestimentare şi parfumuri” – precizează Chestor de Poliţie Cornel-Laurian STOICA, Inspector General desemnat al Poliţiei de Frontieră Române.

Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova salută colaborarea la nivel regional şi schimbul calitativ de bune practici cu partenerii internaţionali.

“Luând în consideraresituaţia instabilă din Ucraina, care generează noi şi noi provocări pentru Republica Moldova, printre care şi traversări ilegale ale Frontierei de Stat, organizarea migraţiei ilegale, dar şi contrabanda cu arme, muniţii, produse din tutungerie, produse de larg consum şi alte infracţiuni conexe, în vederea asigurării unei frontiere sigure şi în vederea asigurării unei protecţii mai bune pentru cetăţeni, împreună cu autorităţile naţionale şi internaţionale ne propunem să anticipăm, să gestionăm şi să combatem fenomenele infracţionale cu care ne confruntam în prezent, dar şi evoluţia continua a acestora”, a declarat Andrei TROFIMOV, Şef Adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din Republicii Moldova.

Conferinţa din 22 aprilie 2024 a constituit un bun prilej de abordare a cooperării şi colaborării în ceea ce priveşte activităţile de prevenire şi combatere a traficului ilicit de ţigarete şi produse din tutun pe care autorităţile vamale din România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia le desfăşoară în această zonă a Europei.

“Cu această ocazie, în cadrul discuţiilor şi schimbului de bune practici în domeniul antifraudă vamală, am subliniat că, pe lângă eforturile susţinute proprii ale Autorităţii Vamale şi ale celorlalte instituţii competente din România, în legătură cu prevenirea şi combaterea acestui fenomen, fapt dovedit şi de înregistrarea unui nivel scăzut al consumului de ţigarete provenite din contrabandă, un factor determinant îl reprezintă dezvoltarea cooperării între autorităţi, inclusiv prin crearea unor grupuri de lucru operative interinstituţionale, care să asigure o mai mare eficacitate combaterii manifestărilor de trafic ilicit şi contrabandă la frontiera comună şi care să faciliteze colaborarea cu instituţiile similare din aceste state. De asemenea, evenimentul a confirmat că parteneriatetele stabilite cu societatea civilă şi mediul de afaceri onest reprezintă o soluţie viabilă pentru o bună şi corectă informare a cetăţenilor privind pericolele reprezentate de consumul unor produse cu provenienţă ilegală şi necontrolată”,a declarat Alexandru Ioan DUDU, Vicepreşedintele Autorităţii Vamale Române.

“Serviciul Vamal al Republicii Moldova întreprinde toate acţiunile necesare în scopul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de mărfuri prin aplicarea eficientă a măsurilor legale. Sunt ferm convins că, împreună, prin schimbul de informaţii şi acordare a asistenţei prompte în procesul de investigare, vom aduce beneficii atât pentru instituţiile noastre, cât şi pentru formarea unei comunicări mai viabile internaţionale.”- adaugă Ilie TOLOCENCO – Şef al Direcţiei Investigare Fraude Vamale, Departamentul Antifraudă şi Conformare, Serviciul Vamal al Republicii Moldova.

Parteneriatul public-privat reprezintă cheia combaterii eficiente a traficului ilicit de mărfuri. Acesta creează cadrul necesar de colaborare a tuturor factorilor interesaţi în lupta împotriva comerţului ilicit şi a criminalităţii transfrontaliere. Tradiţional, contrabanda cu ţigări a reprezentat cea mai mare provocare pentru instituţiile de aplicare a legii din România şi multe din ţările vecine.

“Nivelul de sub 10% al pieţei ilicite din ultimii patru ani înseamnă că, faţă de valoarea de 16,5% din 2018, circa 8 miliarde de ţigarete au rămas în piaţa legală şi un plus de 17 miliarde de lei au fost încasaţi de bugetul de stat din comerţul legitim sub forma de taxe. Conform datelor centralizate pe stopcontrabanda.ro, în primele 3 luni ale anului 2024 autorităţile au capturat peste 14 milioane de ţigarete în valoare de circa 15 milioane de lei pe piaţa neagră. 85% dintre capturi (12 milioane de ţigarete de contrabandă) au fost înregistrate în zona de sud a ţării, ceea ce reflectă tendinţa de creştere a traficului ilicit de produse din tutun din statele din sud (Bulgaria, Turcia), unde preţul ţigaretelor este semnificativ mai mic. Contrabanda reprezintă un risc major la adresa dezvoltării economice, a comunităţilor şi a mediului legitim de business, iar ponderea crescută a contrafacerii – 41,4% şi a produselor legitime din Bulgaria – 20,5% în piaţa neagră din România reflectă interesul crescut al reţelelor infracţionale pentru monetizarea acestui segment de piaţă. Este imperativ să susţinem eforturile integrate ale autorităţilor şi salutăm iniţiativa Asociaţiei ACTIV pentru organizarea acestui eveniment relevant, care facilitează dialogul instituţiilor din regiune şi cooperarea transfrontalieră pentru combaterea traficului ilicit”, adeclarat Ileana DUMITRU, Director pentru Relaţii Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.

Mai multe detalii aici: https://www.bursa.ro/asociatia-activ-tigaretele-si-bunurile-contrafacute-se-numara-printre-cele-mai-traficate-produse-la-frontierele-tarii-85354254

Go to Top