Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava efectuează cercetări pentru contrabandă în privinţa unui sucevean depistat în trafic cu o mașină încărcată cu 2.000 pachete de ţigări de provenienţă Duty-Free, în valoare de aproximativ 23.400 lei.
Ieri, 11 octombrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate, ocazie cu care la ora 13.30, colegii noștri au oprit în trafic, pe raza localității Berchișești, un autoturism marca Volkswagen Touran, având aplicate plăcuțe de înmatriculare de România. Acesta era condus de un cetățean român, în vârstă de 51 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră suceveni au constatat faptul că bărbatul transporta, în portbagajul autoturismului, mai multe colete cu țigări. S-a luat măsura conducerii autoturismului cu țigări împreună cu șoferul la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor din mijlocul de transport, a rezultat cantitatea de 2.000 pachete de ţigări de provenienţă Duty-Free, în valoare de aproximativ 23.400 lei.
Mai multe detalii aici: http://jurnalmm.ro/sucevean-depistat-in-trafic-cu-o-masina-incarcata-cu-tigari/