Contrabandă sau infracțiune din Codul fiscal?

2020-09-01T11:23:47+03:001 September 2020|Știri|

Articolul 270 alin. 3 din Codul vamal prevede că sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 15 ani de închisoare.

Conform art. 452 alin. 1 lit. h din Codul fiscal, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete, 400 de ţigări de foi de 3 grame, 200 de ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg de tutun de fumat, alcool etilic peste 40 de litri, băuturi spirtoase peste 200 de litri, produse intermediare peste 300 de litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Mai multe detalii: https://www.bihon.ro/bihon-homepage/opinii/contrabanda-sau-infractiune-din-codul-fiscal-2362854/

 

Go to Top