Bucureşti, 31 august 2017 – Autoritățile române au capturat peste 25 milioane țigări de contrabandă în perioada de vară, cu 15 milioane mai puțin decât în intervalul martie – mai. Datele sunt disponibile în timp real, pe website-ul www.stopcontrabanda.ro, o campanie desfăşurată de către British American Tobacco.
Valoarea totală a capturilor din cele trei luni de vară a depășit 23 milioane de lei, autoritățile reușind să împiedice zilnic peste 15.000 de pachete de țigări de contrabandă să ajungă pe piața neagră din România. În perioada de primăvară, valoarea capturilor a depășit 30 milioane de lei.
Cel mai recent studiu Novel Research arată că în luna iulie 2017 nivelul contrabandei a crescut cu circa 1 punct procentual față de luna mai 2017, depășind pragul de 16%. În prima jumătate a lui 2017, piața neagră a țigaretelor a scăzut constant ca urmare a intensificării acţiunilor Poliţiei de Frontieră, a operaţiunilor ANAF și a controalelor desfășurate de Poliţia Română.
Impactul creșterii nivelului contrabandei cu circa 1 punct procentual asupra bugetului de stat este semnificativ. Fiecare punct procentual de piaţă neagră înseamnă aproximativ 40 milioane de euro neîncasaţi anual de către stat sub formă de taxe și accize.
„Creșterea contrabandei cu ţigări cu un punct procentual, în numai două luni de zile, se traduce în pierderi importante pentru bugetul de stat, pentru jucătorii corecți, plătitori de taxe și impozite, și pentru cei aproape 50.000 de români care lucrează pe întregul lanț de distribuție și aprovizionare al industriei tutunului”, a declarat Ileana Dumitru, director Juridic și Relații Publice al British American Tobacco România.
Încurajaţi de profiturile mari pe care le aduce traficul ilicit de ţigări, contrabandiștii devin din ce în ce mai ingenioși în metodele de forţare a graniţelor. Tehnicile inedite folosite de traficanţi pentru introducerea ilegală a ţigărilor în ţară sunt documentate pe www.stopcontrabanda.ro și au făcut recent obiectului unei investigaţii jurnalistice realizate de către Euronews. Pachetele de ţigări sunt ascunse în bidoane de detergent lichid, baxurile de ţigări sunt transportate peste Prut folosind lansete de pescuit şi deltaplane, sunt dosite în caroseria autoturismelor, sau ascunse în trenuri de marfă şi chiar în nave sub pavilion străin.
sursa.www.politiaromana.ro
Regiunile cele mai afectate de fenomenul contrabandei cu ţigări rămân judeţele din Nord-Estul României. Ultimului studiu realizat de compania Novel Research scoate la iveală că în luna iulie a acestui an aici s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al contrabandei din România, 38,4% din piaţă în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de nivelul atins în mai 2017. Conform aceluiași studiu, regiunea de Nord-Vest este singura în care contrabanda cu ţigări a scăzut în ultimele două luni, până la 11,3% din piaţă. Acest lucru se datorează eforturilor autorităţilor la nivel local. În ultimele luni, în judeţe precum Bihor, Satu Mare și Maramureş, autoritățile au destructurat mai multe reţele de crimă organizată care aveau drept principală activitate traficul ilicit de ţigări.
***
DESPRE CONTRABANDA CU ŢIGĂRI ÎN ROMÂNIA
- România este una dintre cele mai afectate țări din Uniunea Europeană, a doua din Europa de Est, după Polonia.
- Nivelul pieţei negre din România este mult peste media europeană de 9%, iar regiunea cea mai afectată de contrabanda cu ţigări rămâne în continuare Nord-Estul ţării. Aici se află graniţele cu Ucraina și Republica Moldova, principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă ce ajung sa fie consumate în România.
- România are în total 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic decât în România.
- Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieței negre. Pentru fiecare procent adăugat pieței ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro.
- În ultimii 7 ani (2010-2016) statul român a pierdut 4,8 miliarde de euro (aprox. 21,6 miliarde de lei).
- Piața neagră a crescut cu 27% între 2011 și 2016.
- Fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.
CONTACT:
Cătălin Cîndea, Senior Communication Manager, British American Tobacco România
E:mail: catalin_alexandru_cindea@bat.com, telefon: 0727.209.624