Doi cetăţeni români şi o moldovenească au fost reţinuţi sâmbătă, 10 martie, pentru organizarea unui grup criminal specializat în contrabandă cu ţigări în proporţii deosebit de mari. Din grupul respectiv mai făceau parte şi patru cetăţeni spanioli, care au cumpărat marfa şi care erau responsabili de realizarea ei pe teritoriul Spaniei, acolo unde urmau să ajungă ţigările.
Potrivit înţelegerii figuranţilor, cetăţenii spanioli au procurat articole din tutungerie de pe teritoriul Republica Moldova. Ulterior, acestea fiind tăinuite în ascunzişuri special amenajate în cadrul unei semiremorci încărcată cu zahăr, produs pe teritoriul Republicii Moldova, după care marfa a fost transportată în direcţia frontierei de stat, punctul de trecere Sculeni, pentru a duce scopul criminal până la sfârşit. În rezultatul măsurilor întreprinse, la 10 martie, doi suspecţi, cetăţeni români au fost reţinuţi în flagrant la postul vamal Sculeni. Aceştia intenţionau să treacă peste frontiera vamală a Republicii Moldova 200 de cutii a câte 500 pachete echivalent a 2.000.000 ţigarete, marca „New York-500”, camuflate sub saci cu zahăr, care urmau a fi exportate în Regatul Spaniol. Valoarea mărfii fiind estimată la 1.000.000 lei.
Citeste mai mult: adev.ro/p5iwjm