Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în cadrul unei acțiuni de tip ,,BLITZ”, 22 de kilograme de tutun vrac neprelucrat, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.
În data de 13 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Călărași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 3, au oprit pentru control, în cadrul unei acțiuni de tip ,,BLITZ”, un autoturism înmatriculat în România, care se deplasa pe ruta Chiciu–Călărași. Autoturismul era condus de un cetățean român în vârstă de 53 de ani.
În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, pe bancheta din spate, 22 de kilograme de tutun vrac, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.
Întreaga cantitate de tutun, a cărei valoare a fost estimată la aproximativ 2.200 de lei, a fost indisponibilizată și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași.
Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-22-de-kilograme-de-tutun-vrac-fara-documente-de-provenienta-descoperite-la-calarasi-44860.html