Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în cabina unui autocamion, o cantitate considerabilă de țigarete, pe care un cetățean bulgar încerca să le introducă în țară fără documente legale.
În data de 08.04.2023, în jurul orei 20.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un autocamion condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 57 de ani.
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au procedat la controlul mijlocului de transport. Astfel, în urma verificărilor amănunţite, a fost descoperită,în partea laterală a cabinei, într-un loc de depozitare al sculelor, mai multe cutii care conțineau 21.800 țigarete(1.090 pachete) de diferite mărci, având timbru specific Bulgariei.
Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-21800-tigarete-descoperite-de-politistii-de-frontiera-giurgiuveni–33041.html