20.000 de lei amenda primită de o tânără care transporta țigarete de provenienţă R. Moldova

2025-06-04T15:44:08+03:004 June 2025|Știri|

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați au sancționat contravențional o tânără cu amendă în valoare de 20.000 de lei deoarece în autoturismul acesteia au fost descoperite mai multe ţigarete de proveniență R. Moldova.

În data de 03 iunie a.c., lucrătorii Compartimentului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați – ITPF Iaşi au efectuat o misiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, pe raza municipiului Galați.

Astfel, în jurul orei 11:20, polițiștii de frontieră au depistat pe o stradă principală din oraș, în autoturismul, condus o persoană de sex feminin, mai multe pachete de țigarete de proveniență R. Moldova, ascunse în bagajele personale.

În vederea continuării cercetărilor, persoana și mijlocul de transport au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Galați. Femeia a declarat că produsele îi aparțin și erau destinate consumului propriu.

Conform prevederilor legale, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei. Bunurile accizabile, în valoare totală de aproximativ 3.400 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la transportarea acestora, în valoare de 25.000 de lei, a fost indisponibilizat.

Mai multe detalii aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/iasi/i-20000-de-lei-amenda-primita-de-o-tanara-care-transporta-tigarete-de-provenienta-r-moldova-40293.html

Go to Top