Inspectorii vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, în colaborare cu Poliția de Frontieră – SPF Siret – ITPF Sighetu Marmației, au confiscat 133.500 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară, ascunse într-un autocamion care transporta paleți cu materiale de construcții. În data de 31 martie 2025, în jurul orei 06:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat un ansamblu rutier înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainean de 55 de ani. Conform documentelor de transport, autocamionul transporta paleți cu plăci termoizolante din vată minerală. În urma analizei de risc și a unor suspiciuni rezonabile privind încărcătura, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control detaliat al vehiculului. Scanarea și inspecția fizică au relevat 267 de baxuri de țigarete, ascunse prin metoda „capac”, în spatele paleților. Valoarea totală a capturii este estimată la peste 2.580.000 lei (aproximativ 516.000 euro). Întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată, iar autocamionul, evaluat la 75.000 lei, a fost indisponibilizat.
Mai multe detalii aici: https://www.customs.ro/noutati/133500-de-pachete-de-tigarete-descoperite-cu-noul-sistem-de-scanare-cu-raze-x-in-punctul-de-trecere-al-frontierei-siret